De ceva vreme profetiile privind criza economica, care nu uita mereu sa injure criza financiara, au fost luate de profetiile privind corectia pietelor financiare. Nu se mai uita nimeni in gura Sidex, Comvex, Socep, Renault si Nokia, ci toata lumea sta cu ochii pe BET si pe SIF-uri si pe cine ce mai viseaza de parca s-a mutat TeleEurobingo la Bursa si nu altceva.
Dupa cum am mai discutat, vulcanul erupe cu adevarat in sus sau in jos doar in America. Si dupa ce ne-am tot dorit sa vina americanii, ne-am trezit acum si vizitati de americani, si americanizati, si, din pacate, si conectati la psihozele colective si dramele nationale ale acestei natiuni; am primit astfel la pachet, alaturi de intreaga planeta, o criza pe care n-am vrut-o, o criza pe care sutele de mii de someri nu au meritat-o, o criza pe care capeteniile noastre uu capete lucioase (pardon, sclipitoare) nu au vrut sa o treaca la numaratoare decat dupa alegeri.
Ca deh, nu dadea bine la urne sa intri cu microbuzul in mijlocul unei petreceri de botez facut pe datorie, doar cu buletinul.
Astfel ca in Partea I ne vom uita la 2 indicatori macroeconomici ai economiei americane care si-au spus profetiile foarte recent, dupa care in Partea II vom cobori peste cateva grafice mai mult decat sugestive despre cate tequila trebuie sa iei ca sa ai curaj sa faci o inconstienta financiara, si sa si uiti ca ai facut-o pana in dimineata de dupa.
Vanzarile De Noi Case
Indicatorul arata atat numarul de case noi cumparate la nivel de familie cat si pretul mediu. Informatiile cele mai relevante sunt date de evolutia an versus an.
Indicatorul a inregistrat o crestere nesemnificativa intre Iulie si August de 0.7%
Scaderea pretului mediu al unei locuinte noi in August 2009 versus pretul mediu inregistrat in luna August 2008 este de 3.4%
Pretul mediu al unei locuinte noi in August a fost de 195,200 $ si in dinamica inseamna:
- 9.5% scadere fata de Iulie 2009
- 15% fata de Decembrie 2008
- 12% fata de pretul mediu al intregului an 2008
Scaderea de 9.5% fata de Iulie 2009 este una dintre cele mai abrupte din istoria statisticii americane, dar pana a ne grabi sa strigam (iar) ca economia se prabuseste, exista o explicatie partiala – foarte multe tranzactii s-au facut la palierele inferioare de pret, unde creditul fiscal de 8,000 $ primit de americani chiar se simte in astfel de tranzactii.
Bunurile De Folosinta Indelungata
Indicatorul masoara nivelul valoric al comenzilor de bunuri a caror durata de utilizare este de cel putin 3 ani. Pietele reactioneaza negativ daca indicatorul creste datorita unui singur sector, si pozitiv atunci cand se inregistreaza cresteri generalizate in marea majoritate a sectoarelor de activitate industriala.
Comenzile pentru bunuri de folosinta indelungata au scazut cu 2.4% in August, contrazicand cu mult asteptarile unei eventuale cresteri de 0.4%, dar dupa ce crescusera cu 4.8% in Iulie.
Cum acest indicator la americani include si avioanele comerciale, daca se exclude din comparatie acest sector foarte volatil ca si dinamica, s-a constatat ca nivelul de comenzi pentru restul intregii game de bunuri de folosinta indelungata a ramas constant (contrazicand si el, de asemenea, asteptarile de crestere). Eh, ce ne-am face fara asteptari.
La fel, stocurile de bunuri de folosinta indelungata au continuat sa scada – atingand a 8-a luna de scadere consecutiva.
Pietele financiare americane nu sunt deci foarte optimiste in aceasta perioada, intrucat multi dintre rechinii bursieri privesc in acest moment bunurile de folosinta indelungata drept un motor traditional care va tracta si de aceasta data economia americana din mlastina recesiunii.
Ca si statistica, dinamica 2009 vs 2008 in ansamblu pentru acest tip de bunuri arata o scadere de 25%, neinfluentata semnificativ de evolutia comenzilor pentru avioane.
Ca sa dam Cezarului ce este al Cezarului, desi per ansamblu opinia predominanta este ca economia americana atinge in aceasta perioada un momentum de crestere si revenire, acest indicator macroeconomic ridica un semn de intrebare privind robustetea acestei reveniri, recte daca va continua si in trimestrul IV ori 2010.
Cu sau fara revenire insa, pietele americane, luate mult inaintea economiei americane, sunt in continuare gata de speculatii.
Este foarte adevarat ca cititul in stele provoaca dureri de gat, adica stand cu ochii pe multitudinea de informatii contradictorii se poate rata cea mai mare parte a castigurilor bursiere.
Dupa cum vei vedea in Partea II a acestui articol, si dupa cum bine se stie deja, panica de pe pietele financiare a luat-o anterior cu mult inaintea economiei reale, dupa cum din februarie incoace exuberanta pietelor financiare a luat-o iar cu mult inaintea economiei reale.
Sa vedem insa, dincolo de profetii, ce ne spun marii maestri americani despre gandurile multimii de investitori si funduri – pardon, fonduri – de investitii.
Citeste Partea II si vei intelege unde stau cel mai bine banii nostri in urmatoarea perioada.
Hack again?!