1) Liniile de laptopuri sunt lansate incepand cu luna Septembrie, pentru a prinde inceputul anului scolar mai peste tot in lume, si mai ales perioada Sarbatorilor

2) Dupa Sarbatori, urmeaza o noua perioada de vanzari, cu o noua strategie, care dureaza pana in luna Martie

3) Intre Martie si Septembrie urmeaza o perioada “moarta”, in care nu se fac lansari de produse noi. Se incearca optimizarea stocurilor ramase, alte diverse promotii si, cel mai important, se pregateste noua gama de produse care va fi lansata incepand cu luna Septembrie.

Ciclul de pret al unui laptop nou lansat:

- Timp de 3 luni de zile, intre Septembrie si Decembrie, avem pretul oficial de lansare. Timpul ne demonstreaza ca este pretul maxim din intregul ciclu de viata al produsului. Este pretul cu cea mai ridicata marja de profit pentru producator, in care acesta cere bani in plus de la consumatori pentru diverse facilitati si inovatii mai mult sau mai putin revolutionare ale modelului lansat. Este pretul la care compania isi va atinge pragul de rentabilitate  al investitiei efectuate in produsul respectiv printr-un numar cat mai mic de unitati vandute, astfel incat sa treaca pe profit net cat mai rapid.

- Imediat dupa Sarbatori, urmeaza UN NOU PRET. Dupa cum vom vedea mai jos, reducerile variaza intre 3% si 14%. Este un pret la care producatorul obtine in continuare profit, dar un profit mai redus.

- Pana in luna Martie, se vor mai implementa diverse campanii promotionale si reduceri. Vezi de exemplu promotia ASUS de la eMag din acest moment.

- Cu ultimele puteri ale disperarii, se vor mai organiza alte promotii din cand in cand vara. Desi vara sunt in general “la moda” camerele foto, telefoanele mobile si camerele video.

- Mai mult, inspre sfarsitul verii urmatoare reducerea de pret fata de Sarbatori poate ajunge si la 25%. Va dau exemplu celebrul model Dell Inspiron 1525, care se vindea in flacari acum 2 ani la Real si Metro samd cu 2.300 RON. Dupa doar cateva luni ulterior, ajunsese 1.900 RON. Ca fapt divers, atunci avea 1 sau 2 Gb de memorie RAM. Dell a lansat apoi gama 1545. Acum, la 2 ani dupa, laptopurile au standard 4 Gb memorie RAM. Progresul, domle, ce sa-i faci

Acestea fiind scrise, raspunsurile argumentate pe care vi le propun pentru achizitia unui laptop sunt urmatoarele:

• Cand sa cumperi? Incepand cu a doua jumatate din luna Ianuarie. Asteapta sa vina gestionarii inapoi in depozite dupa Revelion, sa isi numere directorii de vanzari stocurile, si sa se apuce de reduceri.
• Cat economisesti? Chiar si 15% din pretul cu care ti se propunea sa ti-l asezi sub brad de Sarbatori. Ajungi astfel sa economisesti 100 sau 200 de RON, si nici nu simti cum trece timpul intre Sarbatori si 15 ianuarie, momentul in care daca il comanzi iti vine deja cu reducere.

Mai jos va las in compania unor laptopuri fabuloase si a unui monitor SF. Preturile sunt de pe PCGarage.ro.

I rest my case .

Monitor LCD Asus MS236H 23 inch

Pret actual: 986 RON;

Pret 6 Ianuarie: 1.152 RON

Diferenta: 166 RON sau 14%

Laptop Asus UL50VG-XX031V Core 2 Duo SU7300 1.3GHz 7 Home Premium

Pret actual: 3.293RON;

Pret 6 Ianuarie: 3.380 RON

Diferenta: 87 RON sau 3%

Laptop Asus K70IC-TY080L Core 2 Duo T5900 2.2GHz

Pret actual: 2.571 RON;

Pret 6 Ianuarie: 2.640 RON

Diferenta: 69 RON sau 3%

Related posts:

1. Un Laptop Pentru Fiecare
2. Cat platim pentru nou? Economiseste 30% cu iPhone, Amazon, Sony si Google.

1) Criza cardurilor de credit

Acum 1 an de zile, toata lumea vorbea ca urmatoarea criza va veni din domeniul cardurilor de credit. Tot din America, fireste, in ideea prin care consumatorul american nu isi mai putea onora platile minime lunare obligatorii. Trendul de default era si este clar peste tot in domeniul creditarii, inclusiv la nivelul consumatorului individual. Practic, fiecare somer inseamna inca un default pe carduri si orice fel de credite. De atunci insa, nu mai stim nimic. Evident, la viitorul faliment al unui “credit card lender” mai vizibil, vor reincepe atacurile de panica, se va repune pe masa criza financiara, bursele vor scade procente bune timp de cateva zile. Vor reapare profetii si oracolele, si toata lumea isi va reaminti ca de fapt economia americana nu si-a revenit atat de mult pe cat incearca unii sa creada, si sa ne faca si pe noi sa credem.

Unde au fost toti expertii pana la un eveniment precum scenariul de mai sus? Fireste, ocupati sa prevesteasca (pardon, prognozeze – suna mai inteligent, dar nu reflecta realitatea), cum iesim cu totii din recesiune, cum si cand se termina criza. Adica ei, ca noua, romanilor, chiar ne place recesiunea. Nu-i asa?

2) Cursul valutar RON/EUR

Inclusiv eu eram in vara promotorul ideii prin care cursul de schimb va deraia dupa alegeri. Logica era simpla, si viza controlul artificial al cursului prin factori politici pana dupa alegeri. Niciun guvern nu vroia la urne un popor de votanti cu ratele in aer deoarece cursul valutar tocmai invata sa se ridice singur la patrat de la o saptamana la alta.

Nu am crezut insa niciodata in prognozele deplasate de 5 lei pentru 1 EURO. Indiferent de la cine veneau. Tendinta mintii umane ca atunci cand cursul de schimb era in banda 3.6 – 3.9 de a prognoza cel mult un curs viitor de 4.2, iar atunci cand cotatia a ajuns rapid la 4.2 mintea analistilor sa emita prognoze de 5, face parte dintr-un defect de behaviorism financiar care ma amuza.

Revenind, de ce nu a sarit in aer cursul? Fireste, s-au identificat deja 25 de cauze – evident, toate logice, nu-i asa – pentru care toate asteptarile “expertilor” nu au avut loc.

Problema unei prognoze economice este de foarte multe ori nu DACA se intampla, ci mai curand CAND se intampla. Aurul a tot fost asteptat sa creasca, dar i-a luat vreo 5 ani pana sa se hotarasca. Dolarul, se spune, este o moneda fundamental slaba, dar asta nu il impiedica sa zguduie EURO in aceasta perioada de nu mai stiu traderii valutari ce i-a lovit.

La fel si despre cursul nostru drag. Nu vad o intarire in 2010. Pana nu inghitim transele de la FMI – ceea ce va arata lumii ca macar ne luam medicamentele recomandate – despre efectul acestora, mai vorbim – Romania si cursul de schimb sunt vulnerabile. Adaugati macar o greva pana in februarie, ca doar bugetarii nu au un fetish de a se sacrifica langa limuzinele Guvernului doar pentru ca asa li se spune, niste insolvente proaspete, o veste despre Austria si falimentele bancare de acolo, doua zvonuri despre eternele tari baltice etern supraindatorate, niste traume post-Dubai, si obtinem o noua reteta de panica si fuga catre “active sigure”. Daca nu este o reteta completa, se adauga un faliment din zona credit cards (vezu mai sus) si una bucata Grecia (vezi mai jos).

Dupa care, se lasa expertii sa ne explice de ce cursul de schimb era practic condamnat sa sara in aer

In concluzie, bine ca BNR are frane si stie sa le foloseasca. Ca si pana acum, in fata unei panici a pietelor financiare si/sau a scaderii increderii in Romania, BNR se va axa pe o depreciere controlata a leului. Adica usor-usor, incetisor, dar trendu-i de picaj, nu zbor

3) Grecia. Pardon, Irlanda. Ba nu, Spania. Ori mai curand UNIUNEA EUROPEANA.

Este admirabila presa noastra economica. O data la 2 luni, se mai face cate un articol despre problemele Spaniei. Tara care infuleca pe paine criza mult mai zdravan ca Romania. In care criza loveste la ficati tot ce prinde – companii, indivizi, agenti economici, banci. Cifrele despre somaj, contractie PIB si alte variabile care sustin prevestirea Apocalipsei le gasiti voi singuri. Cert este ca Spania are somaj de 2 cifre de multe luni. Si variabila suprema se cheama deficitul bugetar.

La fel si Irlanda. Pana mai ieri, lectie de management in programele MBA, astazi toata lumea se inchina la trifoi si spera ca totul va fi bine, vorba melodiei romanesti.

Sau poate vrem sa vorbim despre Grecia. Da, baietii cu deficitul de 12%. Cei despre care SE SPUNE (reuters) ca veneau cu cifre falsificate – pardon, eronate. Despre grevele de acolo, care seamana cu peisajul romanesc care va fi in primavara – tara da faliment, dar bugetarii NU se predau. Unde Statul SE SPUNE (reuters) ca nu vrea sa semneze devize de constructii de autostrazi, pentru ca asta i-ar aduce inca 2 miliarde de plata catre companiile straine.

De fapt, deficitul chiar nu este o problema in sine. Se poate trai foarte bine atata timp cat primesti ajutor, adica lumea financiara te imprumuta. Iata insa ca bancherii mai nou stramba din nas cand Grecia le cere bani. Vezi doamne, strategia de echilibrare bugetara nu e sustenabila. Nu e plauzibila. Sare si Moody’s si mai scade un rating. Mai pleaca niste bani din Grecia. Si tot asa.

Problema cea mare este problema Uniunii Europene, care, ca si noi, tinerii de astazi, ne-am format aspiratiile in perioada cresterii economice. UE inseamna o politica monetara comuna si N-spe politici fiscale diferite, fiecare stat jucandu-se cu deficitul sau bugetar dupa cum considera potrivit astfel incat la poza de grup sa stea in 3% deficit maxim.

Astazi insa si, foarte important, in 2010, Romania, Grecia, Irlanda, Spania, parca si Italia, vor merge cu deficitul bugetar in zone de 7%-12%.

Ce va face UE? Mrs. Merkel si Mr. Sarkozy? Lasa aceste tari sa intre in incapacitate de plata, sau le “salveaza”/ajuta, violand principiile de constituire si functionare a Uniunii? Vor fi luate de fraiere statele membre in regula, abia asteapta ele nota de plata pentru problemele celorlalte tari?

Altfel spus, revine o intrebare celebra a acestor vremuri:

VA FI GRECIA TOO BIG TO FAIL? Sau Spania? Sau ne intoarcem la Lehmann Brothers si Islanda?

Islanda se pare ca a fost prea mica. Desi, cred baietii inghetati de acolo, daca Islanda ar fi fost in UE si ar fi putut avea in spate puterea Bancii Centrale Europene, renii ar fi fost mai fericiti acum.

Acestea fiind spuse, nu uitati sa bagati bani noi pe Bursa. Asa ne spun brokerii. Bani noi si multi. Scurt pe doi insa, tineti bani aproape pentru SIF-uri. Pentru speculatii. Miscari pe termen scurt. Pentru ca, cu 3 bombe ca cele de mai sus, nu ramane nimeni in picioare.

Related posts:

1. Cand iesim din criza? Dupa America, fireste. Previziunile JP Morgan pentru 2010 – economia Statelor Unite
2. Cand se termina criza economica? Dupa ce incepe o noua criza financiara, ne spune Greenspan

1. A fost presedintele Fed care a lasat drept mostenire acest haos

2. Desi retras la pensie, primeste in continuare invitatii sa tina discursuri. Iar batranelul isi pune proteza cu predictii incorporate si ne ia pe toti ca Moise in corabia spre viitor, fara sa mai tina nimeni cont ca deja ne-a urcat pe Titanic

3. Discursurile lui sunt mediatizate in continuare excesiv

4. NIMENI nu isi pune problema punctelor 1, 2 si 3 de mai sus.

Pentru punctele 2 si 3, cel mai recent si elocvent exemplu este fetish-ul celor de la CNBC care au tinut sa il mai ia in brate inca o data cu ocazia unui documentar “aniversar” la 1 an de la prabusirea Lehman Brothers.

Greenspan s-a trezit spunand urmatoarele:

“ O alta criza financiara globala este inevitabila, deoarece natura umana intotdeauna se reintoarce la excese speculative in timpul unei perioade indelungi de prosperitate. O noua criza va avea loc, intrucat sta in natura umana sa presupuna ca o perioada lunga de viata buna va continua si mai departe pe viitor.”

De asemenea, profetul trecutului afirma ca Marea Britanie va fi mai afectata decat Statele Unite de criza, intrucat economia englezilor este diversificata global, iar cea americana se concentreaza intr-o mai mare masura pe consumatorul local american (da, cel care nu mai consuma de ceva vreme si care e luat la trei pazeste de firmele cu carduri de credit).

Oricum, cica statele lumii vor fi divizate intre nevoia crescuta de reglementare a pietelor financiare si nevoia unui comert global fara restrictii. Iar ceea ce fac Sarkozy si Merkel in Europa si in G20 ii inghesuie pe americani – contra celor doi organizatiile de lobby au mult mai putina putere, in timp ce administratia americana, aflata pe statele de plata – pardon, influenta a Wall Street si a rechinilor industriali, dar in acelasi timp asezata sub nicovala opiniei publice furioase, se chinuie sa impace si capra si varza.

Adica vorbim de un Caragiale transfrontalier, din ciclul “Vrem sa fim reglementati, striga Wall Street, dar sa nu se schimbe nimic”.

Gandind insa acum la rece, dincolo de poze, publicitate si aparente de inteligenta, mi se pare ca “natura umana” este o scuza sinistra din parte Fed. Daca felul de a fi al omului si excesele de specula au fost si raman principalii declansatori ai crizei, de ce nu a fost si nu va fi in stare Fed sa stabileasca un pret al banilor (rata dobanzii de referinta, costul creditului) la un nivel care sa readuca la realitate mintea incinsa a speculantilor.

Fed are rolul de a face dializa plamanului financiar global prin mentinerea unei evolutii economice stabile, cu ajutorul setarii artificiale de rate de dobanda ridicate in perioade de boom economic, si de pret artificial de scazut al banilor in timpul perioadelor de recesiune. Plus reglarea masei monetare in circulatie.

Este ca si la bursa, nu evolutia per ansamblu a unei actiuni te nenoroceste, ci volatilitatea si amplitudinea oscilatiilor de la o zi la alta. Inclusiv in prognoza economica si in bugetele corporatiste, atunci cand ai un trend stabil poti face planuri, bugete si strategii. Atunci cand nu mai stii daca vei mai exista peste 3 luni ca si companie deoarece ba cade leul la pamant, ba iti taie bancile creditele de la o luna la alta, nu mai poti prognoza, estima si planifica nimic.

Deci Fed trebuia sa mentina o stabilitate si un echilibru relativ solid, dar iata ca atunci cand da rateu arunca vina pe “natura umana”. Perfect de acord ca felul nostru de a fi este radacina psihologica a “exceselor speculative”, traducerea libera a expresiei pentru gospodinele preocupate de muraturi fiind LACOMIE, dar Fed trebuia si trebuie sa fie adultul din tabara de prescolari care minimizeaza pagubele petrecerii celor mici.

Deci Fed ar fi trebuit sa:

1) Primo si mai intai sa reduca marimea petrecerii prin ridicarea ratei dobanzii de indata ce preturile activelor au inceput sa creasca mult peste media trendului istoric.

2) Secondo si mai apoi sa ii pedepseasca pe acei copii care au facut pagubele, punandu-i sa plateasca atat oalele sparte, cat si curatenia aferenta.

De aceea s-a format un puternic curent de opinie care cere exact schimbarea structurii de bonus a bancherilor, astfel incat acestia sa fie in continuare remunerati pentru succese dar sa si fie pedepsiti pentru esecuri, exact dupa cum pateste orice antreprenor roman bagat in insolventa de toti sacalii “capitalisti” cu angajati la negru. Pentru ca Fed si-a rasfatat pana acum delincventii, iar oalele sparte si curatenia post-coitum au decontat-o platitorii de taxe.

In aceasta structura “nimic de pierdut, totul de castigat” toti copiii au devenit dependenti de risc, caci castigul ramane numai al lor iar pierderea este mereu pasata la fraieri. Si cum din castig se poate plati lobby pana si catre extraterestri, darmite catre pamantenii din functiile publice…

Tocmai de aceea Greenspan are intr-un fel, in sfarsit, dreptate: atata timp cat aceasta deresponsabilizare a esecului va exista in structura de salarizare a bancilor, cu siguranta va mai veni inca o criza. Poate inainte sa apuce sa se termine aceasta.

Dar Boc, Basescu si urangutanii din campania electorala sa doarma linistiti. Romania isi va opri picajul economic, de fapt nici nu stim cum de ne-a atins criza si pe noi, si ca Cenusareasa vom fi salvati de Obama si de UE la un loc. Deh, americanii cu lobby pentru autostrada Bechtel, UE cu lobby pentru contractul Siemens de securizare a frontierei… intotdeauna va ramane un os de ros si pentru fratii nostri rusi. Ca la ouale lui Nastase nu mai viseaza nimeni, ele sunt de mult in Elvetia si n-au de gand sa se lase cautate de toti mojicii, decat o data la 4 ani, cand sunt alegeri.

Related posts:

1. Criza economica: Cand se termina si cum ne dam seama ca s-a terminat?
2. Cand iesim din criza? Dupa America, fireste. Previziunile JP Morgan pentru 2010 – economia Statelor Unite

Deoarece criza financiara a degenerat in criza economica, si totul se conjuga in Romania cu “de criza” la pachet – meniu de criza, tarif de criza – pana si tiganul turc care imi plateste chiria isi explica pledoaria pentru tarife reduse cum ca nu se mai poate trai “pe crizu’ asta”, haideti totusi sa incercam sa ne extragem din aceasta hipnoza colectiva inconstienta sau, mai rau, bine intretinuta de unii si altii, care cand murim de cald la cozi, se fac ca ploua, iar cand in casa ne ploua, ne promit infrastructura noua.

Si am sa incerc, in cele ce urmeaza, sa trag cateva semnale de alarma privind toti profetii si salvatorii acestor vremuri – cum altfel – de criza.

In urma cu peste un an de zile, in Aprilie 2008 seful Citigroup, domnul CEO Vikram Pandit afirma trecerea de partea cea mai grea a crizei creditului; domnul Pandit, scapat din acea parte de lume unde a sta la coada vacii este o onoare, ii tinea de fapt isonul domnului Jamie Dimon, de la JP Morgan, care fix pe 16 Aprilie trecute fix 2008 isi scosese bila de cristal buna de aburit investitorii si exclamase cum ca aceasta criza este pe jumatate epuizata. Intreaga turma de apostoli ai capitalismului bancar mondial au cantat aceeasi melodie, la aceeasi masa – ce a fost mai greu a trecut.

Dar dupa Aprilie a venit Octombrie, cand Lehman si Bear Stearns au disparut, si criza tot nu trecuse. Ba mai mult, la cum s-a intamplat totul, se pare ca de-abia incepuse sa vina.

Astazi, in zilele noastre de vara, domnul Sarkozy este de parere ca inca nu am iesit din criza, si nici nu mai stie saracul ce sa creada, intre o soapta de la Carla Bruni si un urlet de la demonstrantii sociali, despre cand o sa iesim.

Iar fermecatorul domn Zoellick, presedintele Bancii Mondiale, a spus mai alaltaieri ca, desi pietele financiare dau semne de stabilizare, criza globala este departe de a fi terminata in tarile in curs de dezvoltare.

Nu ca prin America treaba ar sta mai bine, dar barna din ochiul capitalistului arata intotdeauna mai placut decat paiul din ochiul ucraineanului. Pentru ca pana una alta, indexul preturilor de case in intreaga America scazuse cu 20% numai in primul trimestru din 2009.

Cum insa intr-un final gura pacatosului adevar graieste, maestrul Zoellick a zis o vorba mare:

“Exista riscuri care pot ameninta revenirea la normalitate, si eu vreau sa pun accentul pe faptul ca lumea trebuie sa inteleaga ca amenintarile vin in valuri”.

Asa ca, vorba contemporanilor nostri mai celebri, “mai usor cu criza pe scari”.

Din pacate, absolut toate capetele daca nu luminate, macar cu o inteligenta si experienta demonstrate, sustin ca factorul fundamental al revenirii il constituie leadership-ul guvernamental in materie de politici monetare, fiscale si sociale.

Pentru ca toate datele economice sunt inspaimantatoare, nu numai in America, ci si in Romania si in intreaga lume. Bancile nu mai imprumuta. Afacerile si consumatorii nu mai cheltuie. Si scurt pe doi, indiferent ca esti din Guvern, Opozitie, ca ai calcat in ceva, sau esti deja in ceva, suntem la inceputul unei a doua mari depresiuni economice.

Si am sa las deoparte nelinistile de fata mare si atenta la detalii care s-ar putea intreba “de unde stim cand se termina inceputul depresiunii si ca intram de-a dreptul in ea”. Este mult mai interesant de sesizat cand si CUM sa stim ca se termina sfarsitul crizei si depresiunii, ca sa scriu asa. Nu de alta, dar politicienii din toate tarile sunt uniti intr-o orbire de a recun oaste un cactus atunci cand stau cu fundul pe el – adica George Bush a refuzat cu obstinatie sa accepte realitatea unei recesiuni care aparuse deja in economia americana; deh, dadea prost la CV, si nici la ei nu e nimeni prost sa isi fure presul de sub picioare.

Deci de aceea nimeni nu se grabeste sa ia depresiunea in brate. Nimeni care sa zica fratilor, suntem la nivelul de pandemie economica.

Si cosmarul nostru, al celor care au citit sau au trait si crize, si Keynes, si orice, este ca masurile guvernamentale nu vor reusi decat sa incetineasca picajul, si nu sa il opreasca de tot. Iar intre timp, deflatia se instaleaza confortabil, in timp ce atat companiile cat si noi, bloggerii consumatori, incepem sa ne bazam planurile de cheltuieli si investitii pe asteptarile privind o economie permanent in depresiune.

Iar pana acum, raspunsurile guvernamentale au fost inadecvate, au fost de natura reactiva – de raspuns la crapaturi aparute pe Titanicul economic, de reactii privind dimensiuni din trecutul crizei – si nu de natura anticipativa, nu reactii privind viitorul ei foarte previzibil de fapt.

Toata lumea este practic – de la guvernanti pana la antreprenori pana la mass-media si pana la noi – in spatele curbei de criza.

Exceptand insa extraordinarii “politicieni” romani. Care nu sunt in criza decat abia atunci cand este criza in ei, care nu sunt nici macar in spatele curbei de criza. Pentru ca ei sunt, nu-i asa, intr-o campanie electorala eterna.

Reteta de baza pentru prevenirea deflatiei ramane simpla cel putin la nivel de principiu: folosirea de politici monetare si fiscale dupa cum este necesar pentru a sprijini consumul.

Incepe bineinteles prin reducerea ratelor de dobanda, dar politica monetara, desi extraordinar de eficienta, impacteaza economia prea incet. Politica fiscala – sustinuta de cheltuieli guvernamentale privind bunuri si servicii – are rezultate mult mai rapide.

De aici si planurile lui Obama privind predominant infrastructura americana, de aici si pulsatiile lui Boc privind “Prima Casa” si “Primul Siloz”.

Evident, acum au aparut optimistii, evident tot “moderati”, care se asteapta la redresari palpabile in economia mondiala in a doua jumatate a lui 2009, si chiar la o crestere timida in 2010.

Iar Muma Padurii – pardon, Fondul Monetar International – se asteapta ca mai dificil sa fie evident pentru “developing countries in Eastern Europe”. Tigrii Est-Europeni, vorba presedintelui Constantinescu. Iar statele din regiune cu excedent bugetar sau cu un deficit bugetar redus au cele mai mari sanse sa se reintoarca la crestere cand principalii lor clienti – companiile din tarile dezvoltate – isi vor reveni.

Per total, toti wall-streeterii, toti brokerii, toti presidentes de comitete, comitii si state nationale se pare ca au ajuns la un consens cum ca Lumea va evita alunecarea intr-o catastrofala depresie economica, dar ca trebuie sa savureze pana la fund o recesiune lunga si dureroasa.

Apai sa anunte cineva si pe depresia economica, sa nu mai vina peste noi si sa nu ne mai ia inca o data prin surprindere. Pe noi si pe vecinii nostri si pe urmasii nostri si pe vecinii urmasilor nostri in vecii vecilor.

Amin.

Apropos de valurile de soc mentionate de Zoellick, sa nu subestimam in niciun moment capitolul panica. Orice stat mondial intrat in incapacitate de plata va trimite bursele la pamant, va rupe bilanturile bancilor care au fost indeajuns de lacome, naive sau efectiv nepricepute sa il imprumute, si cu asta basta. O luam din nou cu criza pe scari. Ochii la FMI si Banca Mondiala care trebuie sa vulcanizeze Titanicul mondial. De ce se intalneste FMI cu tarile din America Latina? Pentru ca Argentina si Venezuela sunt in moarte clinica asistata de coma celorlalte state din zona.

Deci pe bune, ca sa iesim din criza trebuie ca statele dezvoltate sa iasa din criza, iar premiantul clasei raman Statele Unite.

Sa nu ne imbatam cu iluziile guvernamentale: CAPACITATEA INVESTITIONALA A ROMANIEI ESTE NULA; altfel spus, NICIO structura administrativa nu detine coerenta si inteligenta unor proiecte reale de investitii guvernamentale. In afara de renegocierea defavorabila noua a contractului cu Bechtel. Sau de reusirea performantei de a vinde pana si pielea ursului din padure – adica platforma de petrol pe care o inchiriasem fara s-o avem inca, si pe care tocmai am recastigat-o de la Ucraina.

Am reusit doar sa crestem nesustenabil, pe picioare de carton, iar acum ne uitam la exporturi, ne uitam la credite si ne intrebam de ce nimic nu se mai leaga.

Romania va iesi din criza abia cand restul Europei va fi deja la jumatatea unei noi bule. Pentru ca noi intre noi si pe noi insine ca si

renastere economica, nu avem ABSOLUT nicio sansa.

DECI:

• Coerenta guvernamentala si competenta zero.
• Competitivitate anulata de reducerea exporturilor.
• Productivitate si business sufocate de lipsa creditarii, de greutatea colectarii facturilor, de fiscalitatea si birocratia administrativa.

Altfel spus, doar din exterior vor veni elementele decisive pentru iesirea din criza – si anume vom beneficia de efectul de halou din urma redresarii economiei europene si a sistemului financiar mondial.

Ne va trebui, inca odata, entuziasmul strainilor pentru a ne reveni cheful de a respira. Si a ne reintoarce la eterna convalescenta economica. Doar ca acum nu prea mai avem ce sa vindem catre multinationale.

PS: In articolul urmator ne reintoarcem la Red Bull, iar apoi vom vorbi despre hipnoza facuta de brokerii pietei de capital in aceasta perioada.

PS 2: Am scris cele de mai sus pentru ca toata lumea incearca sa dea cu banul despre cand se termina criza economica, cum se termina criza economica, cand iesim din criza, daca mai iesim din criza… exista jurnale de criza, preturi de criza, sex de criza… iar, dupa cum bine a sesizat si Business Magazin la 2 saptamani dupa ce am scris acest articol, guvernantii au avut grija sa isi dea seama si/sau sa recunoasca faptul ca suntem in criza abia dupa alegerile din noiembrie 2008. Va dati seama acum, in 2009… opozitia nu va recunoaste nici in ruptul capului pana inainte de alegerile din aceasta toamna ca am iesit deja din criza sic!

Related posts:

1. Cand se termina criza economica? Dupa ce incepe o noua criza financiara, ne spune Greenspan
2. Cand se termina criza? Bani la Bursa? 3 noi crize / probleme pentru 2010

In the following, I will present some of the key issues approached by the writer, starting with the metaphor hidden in the book title itself.

The Central Idea

Pulitzer Prize winning journalist Thomas L. Friedman, writes in his book, “The Lexus and the Olive Tree”, about the phenomenon of globalization and how it has instituted an international system that has replaced the Cold War. It is a system that has united the fates of peoples all over the world from Brazilian Indians to Thai bankers to multinational company executives. Here, Friedman explains how the democratization of information, technology and finance has shrunk the world into an over connected community where billions of dollars are moved from one country to another with the click of a mouse. He offers not only an astonishingly all-encompassing perspective on this globalized, Fast World but also options for countries and companies who wish not only to survive in it but also to thrive in it. He also explains how in the globalized world a balance must be maintained between the Lexus (the aspiration towards material prosperity) and the olive tree (the ancient forces of culture, race, tradition and community).

Globalization is a spawn of a free market economy. Its defining measurement is speed.

Friedman thinks globalization is built around three balances, which overlap and affect one another. There is the traditional balance between nation-states, between nation states and global markets and between individuals and nation-states.

The Lexus and the Olive Tree

Friedman explains the title of his book in this chapter. He reflects that explaining world events involves studying what is as new as Internet websites and what is as old as olive trees in Jerusalem. He says that while in one part of the world the Japanese are building Lexus cars with the use of advanced robotics, in another part of the world, a whole gamut of issues hinged on who owned which olive trees in Jerusalem. While the Lexus represented modernization, the triumph of technology, the olive tree symbolized everything which identifies a people as unique.

The tree signifies the core of values that make a people feel that they are part of a country or a family. The olive tree tells them who they are. Friedman’s view is that to understand our world today we need to grasp the interplay between the very human desire for material betterment as symbolized by the luxury Lexus car and the need to cling to one’s individual and communal roots, as symbolized by the olive tree.

Information arbitrage. Democratization of Finance and Technology. The Electronic Herd

Friedman says the Electronic Herd consists of two basic groups, the “short-horn cattle” and the “long-horn cattle”. The short-horn cattle are those involved in the buying and selling of stocks, bonds and currencies around the world who can and do move their money around on a very short-term basis. The long-horn cattle are the big multinationals who are involved in foreign direct investment, building factories in different countries and long-term production contracts with overseas factories. The democratization of finance, technology and information opened up a whole field for the Electronic aHerd to play around. It has become in a sense, as US Treasury Secretary Larry Summers puts it, “the overwhelming source of capital for growth.”

Friedman contends that the Electronic Herd has become so powerful that it can influence political events and even topple governments.

Short-Horn Cattle
Friedman says that virtually anything can be made into a bond. In a detailed explanation, he says that any activity or product that can produce a cash flow that can be statistically predicted over a period of time ca be turned into a bond. This securitization of commodities has opened up credit markets all over the world. It has enabled poor countries to gain access to capital. But while short-horn cattle investors now have a huge array of bonds to choose from and invest in, they also need more and more information to see how these bonds perform. They also need much more money to invest. When the investment pays off, the profits are mind-boggling but then the losses can be cataclysmic as well. Global investing has become so popular through the Internet that ordinary people can be investors without ever calling a broker, investing their money in bonds in places they never heard of before. While this empowers the small investor it also makes it easy for the small investor to transfer money out. Friedman points out that it was local Mexican financiers, local Indonesian speculators and local Thai bankers who began the stampedes against their own currencies, stocks and bonds.

The Electronic Herd merely followed.
However, the explosion of information on markets does not necessarily lead to wiser investment. Instead, it can lead to impulsive speculation. Friedman reveals that in 1998 five million Americans had accounts with Internet discount brokerages and around a million of them were “day traders”,
amateurs who operated mostly from their homes using their computers to obtain the share-dealing services provided by on-line brokerages. NASDAQ market insiders say that it is the short-horn day traders who push the Internet stocks up and down on the slightest information. Most buyers do not even know what they are buying into. Friedman quotes Allan Greenspan who said that “The very same financial globalization which has induced such dramatic increases in private capital flows has also exhibited significantly improved capacities to transmit ill-advised investments.”

The Long-Horn Cattle
The long-horn cattle are the big multinational companies like Ford, Intel, Compaq, Enron and Toyota. In the era of globalization, they are forced to expand overseas by opening and building factories in cost-lowering countries where costs of production are cheapest. For them, this is one way to be a globally competitive market player. Through the Internet, for instance, Nike can design a shoe in Oregon; e-mail its latest design adjustments overnight to its factories all over Asia which will then start turning out the new track shoe the next day. These multinational companies are also not just building factories, they are building alliances with partners in many countries. They also provide the local factory with the very vital technology transfer.

The Electronic Herd can hold political leaders and governments hostage as well. Friedman points out that the Electronic Herd helped to trigger Suharto’s downfall in 1998 by so undercutting the Indonesian currency and markets that the Indonesian public and army lost all confidence in Suharto’s leadership. Friedman goes so far as to say that heads of state are reduced now to the position of governors who must continuously entice the Electronic Herd and Supermarkets to invest in their countries and do everything to make them stay there.

Friedman asks nine questions to determine a country’s economic power and potential, out of which we briefly disclose the following:

How Fast Is your Company?

Change and innovation are taking place at such a fast pace in the globalized world that the fast will eat up the slow. Products will be obsolete almost immediately.

Is Your Company Harvesting Its Knowledge?

Besides being wired, a company or country needs to amass knowledge effectively and use it effectively. They must also use this information to their advantage, as information becomes a marketable commodity.

How Much Does Your Country or Company Weigh?

Technological advances have made products lighter, easier to carry and more efficient.
With digitization and miniaturization, more information can be packed into smaller and smaller products.

Winners Take All

Globalization’s major downside is the widening of the gap between the haves and the have-nots. Economists Robert M. Frank and Philip J. Cook write in their book, The Winner-Take-All Society, that globalization, “has played an important role in the expansion of inequality.” In this global village the top players can earn enormous profits. Those who are only marginally skilled will
significantly earn far less, thereby exacerbating the inequality between them and the top earners.
Friedman points out that Forbes Magazine estimated Michael Jordan’s non-basketball income from endorsements at $ 47 million in 1997 and his salary that year was $ 31.3 million. And yet another player on the same team, Joe Kleine, whose skills are only slightly less than Jordan’s was paid a salary of only $ 272,250.

Friedman’s point is that globalization will dramatically heighten the differences between the rich and the poor in many countries. The distribution of wealth will not be equal. This will lead to a certain volatility in societies.

The Way Forward

Friedman sends the message that the US has the greatest responsibility in making sure that globalization is sustainable because it benefits the most from globalization.

Excerpt Number One

Excerpt Number Two

Related posts:

1. Cat platim pentru NOU?