MoneyWatch.ro

De ce scriu. Despre Raspunsuri, cititori si autori. Cautatori si scriitori. De Jurnal.

Monday, 02. 15. 2010  –  Category: Afaceri Romanesti, Investitii, Lifestyle

Scriu pentru cei care nu au uitat sa ramana curiosi. Ca sa reinvat si eu curiozitatea de la ei.

Scriem pentru femeile pe care nu avem ce sa le invatam – poate doar sa le ajutam sa gaseasca mai usor drumul spre raspunsurile din ele.

Scriem pentru barbatii care stiu sa planga, nu pentru cei care isi fac femeile sa planga…

Scriu despre ce vad, ce aud, ce simt si despre ce pot schimba macar in lumea pe care o povestesc.

In povestile mele, poti fi orice personaj doresti. Sau poti veni doar in vizita. In ambele variante, castigi o experienta in plus. Nu-ti garantez ca vei afla raspunsurile pe care le astepti, dar nu e oare mai incitant sa te trezesti cu raspunsuri pentru care n-aveai inca intrebari?

Imi aleg deseori rolul scriitorului pentru ca ma pot juca cu mintile oamenilor despre care scriu. Pentru ca autorul nu este niciodata condamnat pentru faptele personajelor sale. Pentru ca scriitorul inventeaza lumea in care traiesc personajele lui si iti lasa oricand usa deschisa SI TIE.

Scriu pentru ca este una dintre putinele deprinderi omenesti ce NU s-a tehnologizat. Robotii exploreaza universul, freaca maioneza, fabrica masini, piloteaza avioane, opereaza pacienti.., dar NU pot scrie carti despre oameni. Deocamdata, robotii nu simt, nu plang, nu se indragostesc, nu urla de durere, nu se plang de singuratate, nu se chircesc de dor, nu fac copii, nu au emotii, nu rad in hohote si nici nu lacrimeaza de dragul unui copil care descopera lumea in felul lui.

Nu scriu pentru cei care traiesc doar dupa schema: cariera, familie, casa, masina, concediu, pensie si rate. Scriu pentru cei care, macar din cand in cand, le mai dau naibii de reguli si-si traiesc povestile interzise.

Scriu pentru ca-mi plac la nebunie intrebarile si urasc raspunsurile, chiar daca uneori avem ATATA nevoie de ele. Intrebarile pot fi incomode, dar le poti da in spatele mintii, pe cand de raspunsuri, odata gasite, nu mai poti scapa, si le porti cu tine, dupa tine, in tine. Ca niste ecouri in pestera de fiinta, agitandu-se in tine pe granita fina dintre a iti oferi un echilibru etern sau un zbucium perpetuu.

Scriu din iubire, de placere, din suflet si dintr-o memorie pe care o vreau, din cand in cand, resetata, pentru a putea sa regasesc entuziasmul copilului nepangarit de algoritmii si schemele cotidianului si mintii de om mereu in sevraj dupa etichete, tipare si resemnari.

Scriu pentru ca nu mi-e frica sa smulg din mine, caci invat de fiecare data sa pun in loc altceva.

De cand ma stiu, caut raspunsuri. Si, cand cred ca le-am aflat, se naste fie o blazare, fie o noua intrebare. Poate ca oamenii isi renasc sufletul in orizont de intrebari, dar si-l impodobesc in arcade cu raspunsuri.

Se spune ca atunci cand te indoiesti de tine si nu mai stii sa iti raspunzi la intrebari, este bine sa cauti raspunsuri in privirea unor fiinte foarte dragi -  si ca poti gasi acolo raspunsurile, fara vorbe si paranteze, dar seducatoare prin gramatica sufletului cald cu care sunt scrise. Iar o mamica draga mie imi va spune mereu ca in privirea care o iubea cel mai mult traia unul dintre cele mai rare si mai pretioase raspunsuri care se pot obtine intr-o viata de femeie.

Raspunsul l-a gasit in privirea copilului ei.

Iar o alta femeie, pe care o respect, ne-a marturisit tuturor ca placerea ei cea mai mare, atunci cand calatorea cu trenul, era sa sufle pe geamul de compartiment pana se aburea si sa isi deseneze barbatul pe care il va iubi, casa in care vor locui, aripile cu care va zbura… Emotia ei cea mai profunda astazi este sa simta ca traieste secvente din geamul aburit pe care degetul desena dorinte, nestiind ca pune intrebari.

Se spune ca prima ninsoare a unui an este zambetul copilului din fiecare, ca atunci cand ninge prima data se asaza in noi un strat subtire de liniste alba si unul stralucitor de dorinte… Ca prima ninsoare trebuie traita in bucurie. Cu mere coapte, putin vin fiert si un om drag prin preajma.

Am impletit aici cuvintele mele cu cele ale unei doamne deosebite. Nu incercati sa o ghiciti, ar fi doar un raspuns mic si neinsemnat. Pentru ca da, precum masinile si sutienele, si raspunsurile au ierarhia lor de centimetri cubi de mirare si volume calculate de emotie in geometria multiplan (sau monoplan?) a vietii.

Si m-am asezat, inca o data, personaj in propria mea poveste. Nu-i asa, nu este niciodata prea tarziu sa iti rescrii propriul Jurnal al calatoriei catre Fericire.

Articole ce te-ar mai putea interesa:

1. De Ce Nu Scriu Nimic de FMI

Tags: cateva intrebari, despre mine, despre noi, niste raspunsuri