Tags
Related Posts
Share This
Bucuresti: Fast forward. Fast food. Fast… TEATRU
Nu, nu ma refer la taxa pe fast food. Ci la ritmul de viata – sau de alergare contracronometru – care a prins intreg Bucurestiul de ani buni incoace. Nu stiu cum se simt ardelenii aici, dar inclusiv eu, cameleon urban de felul meu, mai traiesc cate un soc sau doua.
FAST FORWARD
Da, am invatat sa inteleg lumea care se inghesuie oriunde si peste tot – indiferent ca vorbim de metrou, RATB, trecerea de pietoni, parcare sau mall. Femei cu copii in brate traversand pe rosu, oameni de toate varstele care stau la marginea trecerii de pietoni efectiv in pozitia de blocstart la o cursa de atletism, asteptand verdele sau mai curand o pauza in suvoiul de masini – Usain Bolt ar lua cu siguranta lectii de la ei.
FAST FOOD
McDonald’s si saormariile infloresc. Fornetariile nu (mai) duduie, dar nici nu se predau. Cartierele sunt o insiruire de farmacii, amaneturi, si magazinase de alimente luate de la hypermarket si date cu adaos de minim 30%. Nu am vazut o singura persoana cu o carte de retete in mana – in afara promotiilor cu Jamie Oliver – dar sa fim seriosi, daca “Jurnalul National” ar publica in colectie o editie despre cresterea viermilor de matase, multi si-ar cumpara si asa ceva din inertie.
FAST… TEATRU
Am vrut sa merg la Teatru. Cand eram pe punctul de a efectua rezervarea online, am cautat totusi o recenzie detaliata a piesei. Si am descoperit ca durata piesei de teatru… era de O ORA.
Acum sa recunosc, am mai fost la piese de teatru de o ora. De fapt la una singura. Si am crezut ca a fost un eveniment singular. Nu vazusem, fireste, ca dura o ora. Cand lumea s-a ridicat sa plece, nu intelegeam de ce, pentru ca piesa respectiva nu arata semne de cap si coada sau macar de un final deschis, care, vorba de lemn a criticului, sa lase spectatorul “in orizontul dilemei interioare si introspectiei existentiale”. 
Constat insa ca in Bucuresti asa ceva este o traditie si un mod de viata. Se cheama asa-zisa dramaturgie moderna. La singura piesa de o ora la care am fost, a durat mai mult sa ma organizez si sa ajung acolo decat piesa in sine.
Propun in consecinta ca piesele de teatru sa se tina inclusiv pe transferul intre magistralele de metrou de la Unirii sau, mai bine, in timpul fiecarei opriri a metroului in statii. Astfel, daca tot ne grabim prin viata, macar sa ne grabim pana la capat.
Din fericire, inca Iubesc Sa Traiesc In Bucuresti. Dar nu alergand contracronometru, nu alegandu-mi clipele in functie de viteza cat mai rapida cu care sa vina, sa treaca si sa plece. O piesa de teatru, o imbratisare si o mancare deosebita nu se traiesc in fuga. Slow Forward stie cineva?
Din pacate, ai dreptate. Multi romani pleaca de acasa la 7 am si ajung inapoi la 9 pm. Mananca si traiesc fast. Deja generatia care are acum 20 nu mai stie sa gateasca acasa, daramite sa mai vrea.
Nemaiavand timp sa piarda vremea in librarii, isi iau carti la pachet cu ziare. E si mai ieftin, ca atare resimt ca pe ceva benefic ca au facut o afacere. (Cu colectia Jules Verne totusi, au mers prea departe).
Cat despre durata productiilor culturale, sau a altora care te pun sa gandesti, un anume maestru rus limita la jumatate de ora durata maxima a interesului publicului. Ca atare, o piesa de teatru de 1 ora e o actiune curajoasa.
Comanzi pizza, fireste
Şi ce faci dacă rămâi fără bere?
)
@Iulia, nu dezlantui sintaxe gothice, nu stiau ca te refereai din perspectiva legendei blogosferice neimplinita din cauza zapezilor pe 18 Decembrie trecute fix
Sper ca mai ai poze si pentru urmatoarea mare inzapezire – ar fi a treia.
In rest, cel mai bine e sa ramai inzapezit nu in Bucuresti sau in Galati… ci IN CASA
Vio şi fanu… Guess what—Nici mie nu îmi place Galaţiul. Cu toate astea, nu cred că aţi înţeles sensul cu care a fost spus. Nici nu aveaţi cum, de altfel.
Totuşi, tineţi morţiş să vă anunţaşi preferinţele. La mai mare.
Data viitoare poate stârnesc o polemică despre culoarea mov.
Nici mie nu-mi place Galatiul.
o constanteanca care a preferat sa se inzapezeasca in Bucuresti
Daca inzapezit in Galati e mai bine decat in Bucuresti, atunci nici bezeaua lui Jaimie cu fructe de padure servita intr-o noapte fara precipitatii din 2009, nu a fost o adevarata aventura culinara….
Tot mai bine e să rămâi înzăpezit în Galaţi…