Ce am vrut, ca si scenarist, pentru AION II:
* Sa fie legat de istoria si povestea AION I, prin care s-a construit identitatea, brandul si comunitatea aferenta
* Sa aduca suficiente elemente prin care sa atraga, sa provoace, sa captiveze.
Pentru a putea intelege unde vreau sa duc acest joc, haideti sa ne oprim putin la principalele elemente care au conturat identitatea AION I: Tower Of Eternity
A fost odata ca niciodata…
Lumea Atreia a fost creata de Demiurgul Aion, fiind initial o lume asemeni Soarelui – un izvor de viata. Rasei Draken, Demiurgul i-a oferit puterea de a conduce intreaga lume Atreia.
Atreia a fost construita ca un intreg, insa cu cele 2 jumatati fiind unite prin Turnul Eternitatii – Tower Of Eternity.
Insa puterea corupe, iar puterea absoluta corupe absolut – de aceea Draken au devenit o rasa distrugatoare, ulterior cunoscuta drept Balaur. Intrucat locuitorii de rand ai Atreii nu se puteau apara singuri in fata acestora, acelasi Aion a creat 12 semizei, asa-numitii Empyrean Lords, care sa protejeze atat Tower Of Eternity, cat si oamenii obisnuiti. Lorzii le-au oferit de asemenea oamenilor puteri speciale prin care au fost create legiunile Daeva (cu capacitati de nemurire, zbor), tot cu scopul luptei impotriva legiunilor Balaur.
Aceasta lupta mitica a devenit cunoscuta in arhivele istoriei Aion drept Millennium War.
Legiunile Balaur puteau fi infrante cu usurinta, puterile lor fiind aproape anihilate de indata ce treceau de Aetheric Field – campul protector ce invaluia Atreia – camp generat de insusi Turnul Eternitatii.
Si se luptara unii cu ceilalti, zi de vara pana seara, arma lunga sa-i ajunga, sabii, flacari sa-i impunga
Propunerea unuia dintre Lorzi de realizare a unui armistitiu, de incetare a razboiului milenar, a dus la primirea celor din Balaur inauntrul Aetheric Field, pentru a fi si ei in stare sa articuleze un refuz, o doleanta, un acord, o aprobare macar
Dar ca si la fotbal, cand pui doua galerii impreuna se cheama ca semeni vant si culegi furtuna. Conflictul s-a declansat instantaneu la masa tratativelor, cu cei din Balaur destabilizandu-si serios adversarii. Nu de alta, dar au fost singurii care, absolut INTAMPLATOR, si-au adus la presupusa semnare a Pacii ditamai armatele pe langa ei.
In consecinta, in acele clipe Tower Of Eternity a fost distrus, iar invelisul din eter – Aetheric Field – a inceput sa dispara. Cu Turnul sfaramat, Lumea Atreia a inceput sa se rupa efectiv in cele 2 jumatati, aparand instantaneu si Abisul – The Abyss.
Doi dintre Empyrean Lords s-au sacrificat insa si prin acest sacrificiu au recreat zona de protectie imprejurul Planetei, sfasierea in doua fiind oprita, iar legiunile Balaur alungate in Abyss.
Dezastrul insa nu a mai putut fi reparat, lumea Atreia ramanand impartita in doua jumatati, separate de The Abyss – acest tinut al intunericului si legiunilor Balaur.
Ai Nostri Sunt Mai Albi Si Mai Stralucitori Decat Ai Lor
Astfel, in AION I jucatorul se poate inrola intr-unul dintre cele 2 popoare: Elyos, cei din partea luminata a Planetei, din city of Sanctum, si Asmodians – locuind in city of Pandaemonium, cu trasaturi si puteri direct influentate de faptul ca jumatatea lor de lume a trait in umbra – ochi rosii, gheare. Ambele popoare abia au aflat de existenta celuilalt, si evident fiecare da vina pe celalalt pentru starea din prezent a Planetei.
Jucatorul isi alege poporul, si apoi completeaza 50 de nivele de sarcini si misiuni, prin care redevine Daeva si poate intra in Abyss.
O lupta-i viata, deci te lupta
In Abyss are loc Razboiul. Un Razboi in care se lupta PvP (Player vs Player) si PvPvE (Player vs Player vs Environment). Asta deoarece Balaur este a treia rasa, caracterizata printr-o inteligenta artificiala (AI) ridicata, si pe care o poti atrage de partea ta in batalii, pe care o poti ataca tu insuti, sau care te poate ataca atunci cand ti-e lumea mai draga.
Dupa aceasta introducere, putem acum merge cu incredere catre scenariul imaginat de mine pentru AION II: Rise Of The Lost World.
AION II: Rise Of The Lost World
Jocul incepe printr-un mesaj al lui Aion, in care acesta vorbeste ambelor lumi:
Inca sunteti copiii mei, si inca puteti regasi Lumea Pierduta. Eternitatea, Nemurirea, Infinitul.
Indiferent de lumina sau umbra in care ati ajuns sa traiti, va puteti salva.
Cei Alesi vor fi insa putini. Ei trebuie sa isi convinga atat poporul lor, cat si rasa cealalta, ca Atreia se poate intoarce acolo de unde a fost aruncata prin sabie si ura.
Veti intra in Abyss, veti iesi din el, si va veti reintoarce inauntrul lui pentru a reusi sa ridicati Lumea Pierduta.
Mesajul este insa sters din memoria celor 2 popoare, datorita unui scurtcircuit in campul de eter.
Aventura jucatorului de AION II: Rise Of The Lost World se va desfasura in 4 dimensiuni epice.
Part I: The Lost Message
Jucatorul isi va alege una dintre cele 2 rase.
Va trebui sa acceseze din memoria pierduta Mesajul Lui Aion, pentru a il putea inainta catre Future Lords – consiliul celor care guverneaza fiecare dintre cele 2 lumi. Atat Elyos, cat si Asmodans, au acesti Lorzi, respectiv cei care impun directia de evolutie a lumii respective: distribuirea recoltelor, eforturile de inarmare, razboaiele care se vor purta, construirea de altare pentru Aion etc.
Pentru a putea accesa Mesajul Lui Aion, jucatorul va avea de parcurs o curba de evolutie pe aproximativ 20 de nivele. O data prezentat Mesajul Lui Aion catre Lorzii lumii respective, acestia sunt dispusi sa actioneze pentru vindecarea lumii doar daca jucatorul reuseste sa prezinte Mesajul Lui Aion si catre Future Lords din cealalta rasa. Drept semn de bunavointa, Lorzii lumii sale ii ofera jucatorului resurse si abilitati semnificativ imbunatatite, care ii vor fi necesare in urmatoarea parte a legendei.
Part II: Journey Through The Abyss
Accesarea memoriei pierdute imi ofera, alaturi de speranta si comorile lumii mele, accesul la puteri, abilitati, resurse complet noi. Ele imi vor fi necesare pentru a putea traversa The Abyss catre celalalt popor.
EU am plecat din Elyos, catre Asmodans.
Legiunile Balaur ma ataca neincetat.
Au auzit ca Mesajul Lui Aion NU spune nimic despre ei.
Au aflat deja ca putem fi DOAR NOI, sau DOAR EI.
Intreaga masinarie a haosului vine peste mine. Teleportarea nu ma ajuta intotdeauna. Scuturile imi sunt din ce in ce mai grele. Legiunile Balaur decimeaza deseori in cateva secunde sutele de “followers” pe care vraja mea noua le arunca asupra lor, incercand sa echilibrez macar numeric confruntarea dintre mine si ei.
Vocea lui Aion imi vorbeste uneori. Imi spune ca la fel ca mine mai sunt alti luptatori in Abyss, si ca suntem Cei Alesi. Imi spune sa nu ma opresc. Imi da alte si alte puteri. Lupt alaturi de ceilalti din rasa mea care si-au castigat destinul de a salva lumea, sau a muri inaintea ei.
Pentru ca inca mai crede ca lumea noastra se poate salva. Ca ne putem intoarce catre el, fara dorinta de razboi, distrugere, lacomie sau ura.
Part III: Aion Believes In ALL Of Us
Am trecut de Abyss. Am ajuns in cealalta jumatate a Lumii. Venind din Elyos, aproape ca intunericul din Asmodans ma doboara. Primesc insa puteri noi, invat sa stapanesc intunericul si prapastiile, prin zbor evit sa ma tai in fragmentele din Tower Of Eternity care s-au infipt in aceasta parte de lume.
Pe urmele mele vine insa o parte din Legiunile Balaur, care iese dupa mine din Abyss si invadeaza treptat Elyos.
O parte din Asmodans ma primesc cu bratele deschise. Se vede pe mine ca am privirea celui care si-a vazut Abyss-ul cu ochii, si l-a infrant cu propriile arme.
Alti Asmodans, insa, nu inteleg. Nu vor sa inteleaga. Sunt atat de subevoluati spiritual, sau atat de lacomi in coltul lor de intuneric, incat ne ataca. Se aliaza cu Legiunile Balaur, si astfel ne luptam om contra om (PvP) sau PvPvE (Player vs Player vs Environment).
Future Lords din Asmodean au auzit de mine. Sunt, si ei, divizati. Poate sunt cine spun ca sunt, poate ca am ceva care ne poate aduce pe toti inapoi in Lumea Pierduta. Dar ca sa ma testeze si ca sa primesc dreptul de a le vorbi, imi trimit pe drum o serie de quest-uri si provocari.
Ajung in sfarsit in fata Future Lords din Asmodean. Le prezint Mesajul Lui Aion, asa cum l-au auzit si inteleptii lumii mele.
Unii dintre Lorzii lor nu vor insa inapoi Lumea Pierduta. Cred ca au tot ce le trebuie. Sabiile ies din teaca si urmeaza, chiar in Sala Consiliului, o reeditare a macelului care a declansat candva Millennium War.
Impreuna cu Lorzii care vor sa ne intoarcem la Aion, ii infrangem insa cu usurinta. A fost alegerea lor sa moara.
Noi insa, avem o lume de salvat.
Aion ne vorbeste tuturor:
“Mergeti in Abyss. Atria se poate vindeca doar daca Balaur este aruncat in afara acestei lumi.”
Part IV: The Eternity War
Intram cu totii, de data aceasta ambele lumi aliate, din nou in Abyss. Trebuie sa impingem Legiunile Balaur in afara Lumii, prin haul cascat acolo unde a fost candva Tower Of Eternity.
Cand Marele Balaur va fi scos din Cetatea Umbrelor si aruncat in afara Lumii, ne vom ridica cu totii triumfatori din Abyss. The Abyss va dispare, iar ultimele legiunile Balaur ramase vor fi zdrobite intre cele 2 jumatati ale planetei care va redeveni intreaga.
Pamantul pe care ne vom regasi Lumea Pierduta va purta pentru toti locuitorii din Atria si pentru toate generatiile viitoare amintirea si marturia trecutului de distrugere in care lacomia, setea de putere si razboiul au aruncat lumea in haos.
Acesta a fost scenariul meu pentru AION II. Pana cand va deveni realitate, va las insa in compania AION I: Tower Of Eternity, un fantasy MMORPG oferit de compania NCsoft.
Povestea jocului incepe atunci cand Dragonii din Abyss sunt treziti la viata si cauta razbunare impotriva ambelor lumi. De aici porneste un conflict de proportii epice, iar jucatorul face primii pasi inspre salvarea lumii careia ii apartine.
AION foloseste o varianta modifica a motorului grafic CryENGINE, folosit in Far Cry. Producatorii au oferit un nivel al detaliului fara precedent: de la efecte meteo la spuma valurilor care se sparg la tarm, costumatia si detaliul facial al personajelor, armele, monstrii si asa mai departe.
In Romania, AION este oferit de TNT Games. Iar scenariul de mai sus a fost in cadrul SuperBlog 2009, organizat de PCNews.
Din respect pentru cei care si-au facut timp sa aprecieze acest articol INAINTE de punctarea lui, am inchis ACUM comentariile.
Va multumesc tuturor.
Un articol scris pe o documentare temeinica si cu o fantezie creatoare uimitoare! Felicitari!
Sigur Aion 2 n-a apărut pe undeva prin străinătate?
) Glumesc,evident. Foarte detaliată descrierea, scenariul,iar mesajele sunt foarte tari!
Felicitări pentru imaginație!