Niciunul dintre noi nu mai era un copil, dar ne incapatanam sa copilarim impreuna in acelasi cartier sufocat de beton urban. Ne gaseam toti trei aproape in fiecare seara, fiecare dintre noi plimbandu-si sufletul catre leaganele dintre blocuri; veneam gata sa ne dam cu parerea despre orice, gata sa le stim pe toate si sa randuim lumea dupa chipul si asemanarea gandurilor noastre.
Eu, poreclit Conu Alecu’ datorita apucaturilor mic burgheze de a consuma bere la 0.33, Mihaela (poreclita asa datorita simpatiilor manifestate pentru Mihaela Radulescu, Mihaela Tatu si Mihaela Geoana) si Demostene (porecla cu origine necunoscuta) eram deci un fel de “Trio Grigoriu” al cartierului, nedespartiti in peisajul de copii, mamici,tatici, maidanezi, batrani si politisti comunitari.
Intr-una din serile aurii de toamna, la un moment dat, candva intre fundalul sonor cuprinzand o alarma pornita de masina, un claxon plus scrasnet de frane plus condimente sonore plus schelalait de maidanez, am avut IDEEA.
– Dragi prieteni, am gasit! Acum stiu cum sa iesim din anonimat!!!
Demostene si Mihaela isi intrerupsera taiatul de frunza la caini si ma privira cu ochi umezi de emotie. M-am simtit deci obligat sa continui:
– Singura cale ca sa iesim din anonimat este sa… sa devenim celebri.
– Mai dar inteligent mai esti de cand ti-ai luat consola, ma apostrofa Mihaela.
Mi-am urmat netulburat rationamentul:
– Auzi Demostene, facultatea ai terminat-o? Nu. Mai curand te-a terminat ea pe tine. Si tu, Mihaela, ce faci in timpul liber? Stai la televizor si pe messenger? Nu v-ati plictisit sa treaca viata pe langa voi? Este timpul sa va faceti auzite vocile, sa va strigati visele, talentul si inteligenta.
Demostene isi dadu o palma peste frunte. M-am uitat cu atentie in lumina rosie a amurgului. Avusese un tantar? Nu, nici pe departe. Avusese o idee 
– M-am prins coane Alecu, sari Demostene in vorba. Dar iar ne zici tu sa ne facem radio pirat ca data trecuta? Ca ne-am trezit atunci cu mascatii peste noi si semnaturi la Politie.
– Nici pe departe, maestre, l-am linistit pe vajnicul intelectual. Ceea ce va propun eu este sa scrieti cu mine pe un blog colectiv. Fac eu cinste cu hosting, adica cu gazduire.
Era acum randul Mihaelei sa ma traga la raspundere….
– Cum adica bloc colectiv? Ca in bloc sta toata lumea la comun. Si gazduirea matale ne-o oferi si cand ne certam cu parintii si vrem sa dormim in alta parte, ca un gest suprem de fronda, revolta si razvratire?
– Deci dragi tovarasi si prieteni de blog. Blogul este acel proiect pe internet prin care ne manifestam personalitatea, pasiunile si simpatiile pentru fragmente de viata si colturi de suflet. Si Bacovia sau Arghezi au avut blog, sa stiti, doar ca la ei blogul se tinea pe hartie. Iar un blog colectiv inseamna ca scriem toti trei pe el – absolut tot ce ne trece prin cap.
Demostene incepuse sa clipeasca des, semn ca se pregatea sa isi acceseze baza mentala de date. Si incepu:
– Coane Alecu, da’ sa stii ca ce vrei tu este cam complicat. La ultimul recensamant, eu am identificat 6 tipuri de bloggeri – cei cu vechime in domeniu, cei de nisa, cu limba ascutita, bloggeri eleganti si poetici, bloggeri amuzanti, bloggeri cu bun-simt (cam rari, ce-i drept).
– Stiu Demostene, stiu. Crezi ca nu stiu? Dar ii surclasam pe toti prin tema blogului nostru colectiv. Blogul nostru se va numi “Jurnalul Fericirii” si in el vom scrie despre….
– Despre Jurnalul – pardon, Stirile de la Ora 5? sugera Demostene.
– Nu domle, fugi de-aici. Vom scrie despre FERICIRE. De ce? Pentru ca toti vrem sa fim fericiti, pentru ca toti alergam dupa ea, pentru ca toata lumea o cauta si prea putini stiu sa o gaseasca. Uitati-va spre exemplu la cartierul nostru drag, spusei eu.
Mihaela si Demostene ma privira plini de curiozitate, si spusera in cor: “Da, ce-i cu el?”
– Are de toate. Are oameni care alearga mereu dupa ceva nedefinit – cafeaua care da in foc, autobuzul care pleaca din statie, copilul care a plecat fara manusi sa faca un om de zapada. Are pasul adormit sau plin de speranta din fiecare dimineata, are pasul obosit de la sfarsitul fiecarei zile de munca, are greutatea sacosei de cumparaturi si vocile copiilor gata sa se joace cu fiecare frunza si floare.
Are deci de toate, sau aproape de toate.
NU am vazut insa oameni fericiti.
Toti stau intr-o poza care contine fie speranta, fie incordare, fie oboseala, fie asteptare, poate suspans, sigur inclestare, deseori teama zilei de maine. Se alearga in cautarea timpului pierdut, se alearga in cautarea timpului trait, si se cauta – fara sa se gaseasca – timpul fericit.
– Si deci vrei ca noi sa cautam formula fericirii? ma intreba Mihaela
– NU am reteta fericirii, Mihaela. Nici nu cred ca exista o formula. Avem doar indicii – fericirea se poate ascunde in calatoria noastra, si nu in destinatia drumului; poate ca fericirea nu vine din a avea sau a obtine, ci din a darui.
A gasi fericirea poate fi in final acelasi lucru cu a ne gasi pe noi insine.
Mi-am incheiat entuziasmat pledoaria pentru Jurnalul Fericirii.
Cartierul se pregatea sa se culce, desi o parte din el nu doarme niciodata, iar pe fiecare noptiera de vise de om sta aprinsa o speranta.
Cel putin una.
Am uitat
Cum e sa visezi
Cu ochii larg deschisi –
Ca un copil.
Pledoarie pentru SuperBlog 2009, organizat de PCNews.
PS: Demostene s-a angajat sa inregistreze www.jurnalulfericirii.ro , iar Mihaela s-a documentat pentru implementare unui sistem de clicktracking, adwords, rate de conversie si ROI.
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Jurnalul Fericirii | MoneyWatch.ro
Mie personal îmi place ideea ta de blog colectiv. Cine nu visează la fericire? Cine nu scrie despre fericire? Una pierdută..sau una la care visează..Dacă ne gândim bine până la urmă totul se rezumă la fericire în viaţă.
Thats not just logic. Thats really snesbile.
“Pentru ca sa creeze, spiritul are nevoie de entuziasm” -spunea G.Calinescu pe “blogul” sau…iar aici entuziasmul a rasarit peste tot!
Bafta!