Drumurile Noastre Toate, Sunt Vacante Colorate

– Mai la stanga, usor, da-i, da-i asa, tine drept, mergi mergi hai odata mai repede. Stop, stop, incet, casca domle ochii cum trebuie, ai grija unde pui piciorul ca ne lasi pe toti fara curent! Dorele, tine cablul bine, nu tremura ca un pui de gaina, ca nu te furnica nicio furnica, daramite vreun pui de electrocutare!!!!

Indicatiile pretioase erau oferite cu generozitate de un nene intr-un costum lucios marca “Almani” made in Istanbul bazar. Doua ceasuri Protex la mana dreapta, un telefon “Pertu”, adidasi “Nice”, tricou verde crud cu mesajul “I Love Faurei” si o sapca “Adibas” completau echiparea celui care raspundea la numele Don Costelush.

Don Costelush este, toata lumea din Adunatii Copaceni stie, mare mogul mass-media datorita postului “Radio Portavoce” si a emisiunii-ancora “Din mana-n mana”.

La 10 metri distanta de Don Costelush transpira abundent tinta torentului verbal de mai sus, numitul Gogu Dorel, var de-al treilea cu cel dintai.

Nea Dorel strangea in dinti un cablu de prelungitor, avea in jurul gatului alte 5 prelungitoare, si inca 2 prelungitoare fixate la fiecare picior – unul pe tibie, celalalt pe peroneu.

Gogu Dorel semana foarte mult cu o aparitie de robot din Transformers, daca nu ar fi fost ocupat cu nobila sarcina de a fi punctul terminus al unui circuit de 5 km de prelungitoare, care pornise de la casa lui Don Costelush, strabatuse Adunatii Copaceni, traversase Dunarea si acum ajunsese pe malul garlei unde marele Don isi facea un gratar la iarba verde. Aproximativ 30 de concetateni ai urbei comunale condimentau strategic lantul de prelungitoare, orientandu-l printre stalpii de telegraf, sustinandu-l deasupra Dunarii, si trecandu-l prin salciile de zavoi pana la…

Pana unde?

Se inregistra oare o noua editie a emisiunii “Din mana-n mana”?

Nici pe departe… prelungitoare treceau – din mana-n mana, ce-i drept – catre incarcatorul de curent al unei electronice ultimul racnet.

Astfel, langa mormanul de mici si alte vehicule gastronomice generatoare de colesterol si voie buna, statea la umbra una bucata laptop marca neidentificata, proprietatea lui Costelush. Din laptop se revarsa videoclipul unei melodii la moda, ceva de genul “Cel mai mare smecher este numai eu, Sunt tare si sunt mare si sunt la curent mereu”.

Asa i-am gasit eu pe Don Costelush si clanul lui, cuprinzand pe urmatorii:

– “Domnul Goe”, adica odrasla mostenitoare a imperiului de afaceri

– “Rasta Rastafari”. adica motanul reggae al clanului, aflat mereu sub influenta – sub influenta propriei greutati imense sau sub influenta caldurii de calorifer.

– “Ladi Marmelada” sau insasi sotia marelui Don

Cu aceste eminente iminente eu ma cunosc de pe vremea cand facea plopul pere si Nea Popa carnati de bere in curba geodezica din sopronul Cooperativei. Insa dati-mi voie sa ma introduc si pe mine in firul epic al acestei naratiuni balcanice.

Eu traversam zavoiul alene, calare pe ultimul racnet de dromader mexican consumator de ierburi picante, cu numar de inmatriculare provizoriu “Eee”, cumparat ca S.U.V._enir in vacanta din care tocmai ma intorceam inapoi acasa. In portbagajul dromaderului, Bijuteria mea beneficia de o odihna binemeritata, dupa toate continentele pe care le strabatusem impreuna.

– Servus Don Costele, como estase il Fenomeno care esti tu domle? l-am apelat pe Don pe limba lui colorata.

– Noroc Primare Blogerica, ma saluta la randul lui personajul pitoresc, nestiind ca un martor anonim va relata intreaga scena in blogosfera.

– Ce e domle cu toata matzaraia asta de fire si prelungitoare, ai aviz de bransament multifazic? l-am intrebat eu, incercand sa imi estompez curiozitatea sub un ton cat mai sever.

– Dom Primar, uite ce e, eu si neamul meu de celebri ne-am gandit sa ne luam o vacanta, un scurt relash, deci am trecut pe malul celalalt al Dunarii si prajim mici si cotlete vreo saptamana, ca tare efortanta e campania asta electorala.

Da cu matale care-i peisaju, ca te vad exotic tare cu dromaderul din dotare? imi raspunse prompt Costelush, in timp ce executa doi mici dintr-o lovitura.

– Eu unul vin dintr-o vacanta multicontinentala, ca daca si-a facut Nokia fabrica langa noi am ajuns si eu sa vad lumea. Stai sa-ti arat locurile prin care am fost, sa iei si tu aminte ca daca azi sunt primar, maine poate ma fac presedinte.

Cu miscari studiate deschid portbagajul si scot Bijuteria. Albul sidefat al laptopului meu ASUS EeePC 1101HA SeaShell taie rasuflarea audientei si, odata pornita Bijuteria de SeaShell, se lanseaza automat aplicatia de Album Multimedia.

– Uitati dragilor, la inceput am fost la Polul Nord. Am luat autobuzul catre Antarctica impreuna cu doi pinguini pribegi trimisi de acasa pentru a lupta impotriva incalzirii globale. Bijuteria mea, ASUS Scoica al meu, cum am dat de calota glaciara a crezut ca sunt rude. Aveau, si el si ea, acelasi alb stralucitor, aceeasi racoare la utilizare (calota facand fata cu succes la pinguinii din dotare). L-am intalnit chiar si pe ursul acela din reclamele Coca-Cola de Craciun.

Dar pentru ca ma saturasem de atata criogenie, am pus GPS-ul, m-am suit pe un fulg de nea cu servodirectie si am plecat catre urmatoarea destinatie de vacanta.

– Unde, primare, unde? intrebara in cor (inclusiv motanul Rasta Rastafari) petrecaretii lui Costelush.

– Pe o insula tropicala, fireste. Am ales o destinatie foarte indepartata, pe langa Papua-Noua Guinee. Totul parea ca un colt de paradis. Recifuri de corali, rechini vegetarieni, piranha ioc, delfini pacifisti, ce sa mai zic, toata gama de emotii tropicale. Dar cand colo, ce sa vezi?

– Ce sa vezi, primare, ce sa vezi? intrebara in cor (inclusiv motanul Rasta Rastafari) petrecaretii lui Costelush.

– Mai copii, cum am pus piciorul pe nisip am dat peste naufragiatii din “Lost”. Mai mult, cand m-am uitat pe plaja, practic toti palmierii gemeau sub greutatea hamacelor cu bloggeri. Am dat follow pe twitter in stanga si-n dreapta si am aflat ca toti bloggerii ajunsesera pe insula tropicala pentru ca participau cica la un concurs SuperBlog 2009. Fratilor, ziceti si voi, cata lipsa de originalitate din partea lor, sa vina toti pe insula tropicala; toti se grabisera sa prinda hamace, dar era asa inghesuiala ca se statea si pe ambele parti de hamac.

Faza dura a fost ca fiecare butona de zor acelasi model de laptop. ASUS Eee PC 1101 HA Sea Shell al meu si-a pornit camera web si imediat a detectat ca sunt frati de-ai lui; a fost o bucurie de nedescris, toate laptopurile ASUS faceau schimb cu al meu de retele wireless, rss feeds si hotspot-uri.

L-am smuls cu greu pe asta micu – si arat eu catre Bijuterie – doar promitandu-i ca il duc pe o alta insula. Asa ca am ales drept destinatia urmatoare o noua insula incarcata de semnificatie pentru umanitate.

– Care insula, primare, care? intrebara in cor (inclusiv motanul Rasta Rastafari) petrecaretii lui Costelush.

– Insula Sfanta Elena, dragii mei. Si sa stiti ca la inceput totul a fost foarte in regula, caci am dat peste Napoleon…

– Napoleon Coniacul? intreba Dom Goe, demonstrand o precoce familiaritate cu etichetele de bauturi spirtoase.

– Nu, Napoleon Imparatul, l-am lamurit eu pedant. Dar Napoleon era cam trist si depresiv, si a devenit si mai stresat atunci cand s-a trezit cu trei cucoane pe cap. N-o sa va vina sa credeti, dar intr-o zi au venit peste noi Elena Basescu, Elena Udrea si Elena Ceausescu.

Evident, fiecare dintre ele venise sa isi revendice insula, sa bage o actiune de retrocedare pe rolul instantelor de cocotieri incoruptibili.

Practic, Leana il cauta bezmetica pe Nicu al ei, Elena Basescu intreba daca e vreo votare ca sa candideze si ea, iar Nuti Udrea il astepta pe Marinar sa ii faca o escala sau doua.

Cand ASUS al meu a interceptat un spam cum ca Elena din Troia venea si ea catre insula cu ganduri razboinice, ne-am deconectat elegant de la Elene si am mers in alta parte. Am mers, dragii mei, taman pana in Tokio, la fabrica Toyota.

– Cum primare, in concediu tu te-ai dus sa vezi cum se munceste japonezii? ma intreba ofuscata Ladi Marmelada.

– Madame, am vrut doar sa imi demonstrez ca in comparatie cum muncesc japonezii, eu si fostele mele sculere-matritere de la Apaca se cheama ca eram in concediu chiar si cand eram la munca.

– Pai si ai putut sa iti incarci laptopul la prizele alea japoneze cu gauri oblice? ma interpela juniorul Goe, dorind sa epateze cu cunostintele lui in materie de standardizare electrica, pe care le obtinuse – vorbea tot satul – in urma unei afectiuni cam intense pentru o gheisa pe webcam.

– Ei as, dar cine a avut nevoie de priza? il surprinsei eu pe junior. Era asta micu si sexy si alb viril ca-n prima zi; a descarcat setul de caractere japoneze si apoi s-a bagat la un restaurant de sushi pentru o petrecere privata.

Cand ne-am pus amandoi de acord ca am vrea sa mergem si in Africa de Sud, la un Safari, doar ce ajunsesem si au intrat zebrele in greva. Se pare ca liderul lor de centru-stanga, Che Zebrara, ceruse standardizarea formatului de dungi folosite la imprimarea zebrelor; am plecat deci repede, nu inainte de a auzi cum ca se legiferase pana la urma standardizarea in format DivX a dungilor de pe zebre.

Ne-am fi dorit sa trecem prin Namibia, prin capitala lor Saint George, dar la ce romana de balta stiau hipopotamii aia de la agentia de turism ne-am stresat ca, incurcand diacriticele intre ele, s-ar putea sa ne trimita la Sfantul Gheorghe din greseala.

Acestea au fost vacantele mele pana acum, mi-am incheiat eu prezentarea multimedia. Si cu ASUS EeePC 1101 HA SeaShell, dupa cum ati vazut si voi, nu am stat deloc legat de prize, adaugai eu aratand spre improvizatia de 5 kilometri a interlocutorilor mei.

SeaShell functioneaza cu brio pana la 9.5 ore fara priza si, mai mult, are capacitatea de a se reincarca prin AUTOSUGESTIE, cu ajutorul fundalului de pe desktop – ia uitati-va si voi care e secretul:

Dialogul dintre mine si Clanul Costelush se apropia cu pasi repezi de punctul culminant.

– Bravos primare Blogerica, ma gratula Don Costelush cu o doza de respect din spatele trabucului al carui fum putea sa bage in timp real in concediu medical trei privighetori care l-ar fi inhalat. Si deci ai pastrat toate aceste instantanee pe laptopul tau ASUS, usor si sexy ca o scoica. Doreleee, lasa tot si vino-ncoa, scoate-l si pe nea Popa din vartejul ala din Dunare, ca nu mai avem nevoie de prelungitoare. Ne luam toti laptop ASUS ca al lui dom’ primar, decreta Don Costelush.

Dorel isi baga nasul curios inspre tastatura eleganta a Bijuteriei mele marca ASUS. Ladi Marmelada ii carpi lui Dorel un evantai dupa ceafa si-l apostrofa cu blandete matriarhala:

– Ia bre mana de pe el, ca ii iei rafinamentu’. Si acuma incotro ti-e drumul, primare?

– Uite ma duc la Capul Rabdarii, taman langa stramtoarea Gibraltar.

Nea Popa, ud leoarca, iesise din Dunare, aruncase prelungitorul si venise catre gratarele sfaraind de mici stropiti cu bere. Se apropiase destul cat sa auda ultima intentie a mea de calatorie, si imi oferi perspectiva lui asupra vietii:

– Deci matale vrei sa mergi acuma la Capul Rabdarii, langa stramtoarea Gibraltar. Apai dom’ Primar, de ce sa bati atata drum pana acolo, cand stie toata lumea ca tot poporul nost’ vietuieste de mult la stramtoare si am ajuns deja cu totii la Capatul Rabdarii……….

Au consemnat pentru SuperBlog 2009, organizat de PCNews: Calistrat Hogas (partea cu drumuri de munte), Marco Polo (partea cu japonezii), alaturi de puloverul lui Petre Roman (partea cu Apaca).