In Romania, dupa intreruperi oportuniste privind ofensiva Ridzi si moartea lui Michael Jackson, intreaga mass-media isi reia temele preferate de joaca: talk-showuri cu coloana vertebrala contorsionata de patroni, pline de analisti care mai de care mai politici, dezbateri sterile privind hotia (pardon, administratia) publica, si eternele clopote privind lumea in criza, criza economica, concedieri, insolvente, rambursari fiscale, programe guvernamentale. Se condimenteaza tot ghiveciul cu cate o crima pasionala, un accident rutier si mai ales cu ultimele dejectii ale canalelor – pardon, cafenelelor – din Dorobanti si avem un inventar destul de exact a ceea ce ne intra in case prin mass-media.
Deoarece criza financiara a degenerat in criza economica, si totul se conjuga in Romania cu “de criza” la pachet – meniu de criza, tarif de criza – pana si tiganul turc care imi plateste chiria isi explica pledoaria pentru tarife reduse cum ca nu se mai poate trai “pe crizu’ asta”, haideti totusi sa incercam sa ne extragem din aceasta hipnoza colectiva inconstienta sau, mai rau, bine intretinuta de unii si altii, care cand murim de cald la cozi, se fac ca ploua, iar cand in casa ne ploua, ne promit infrastructura noua.
Si am sa incerc, in cele ce urmeaza, sa trag cateva semnale de alarma privind toti profetii si salvatorii acestor vremuri – cum altfel – de criza.
In urma cu peste un an de zile, in Aprilie 2008 seful Citigroup, domnul CEO Vikram Pandit afirma trecerea de partea cea mai grea a crizei creditului; domnul Pandit, scapat din acea parte de lume unde a sta la coada vacii este o onoare, ii tinea de fapt isonul domnului Jamie Dimon, de la JP Morgan, care fix pe 16 Aprilie trecute fix 2008 isi scosese bila de cristal buna de aburit investitorii si exclamase cum ca aceasta criza este pe jumatate epuizata. Intreaga turma de apostoli ai capitalismului bancar mondial au cantat aceeasi melodie, la aceeasi masa – ce a fost mai greu a trecut.
Dar dupa Aprilie a venit Octombrie, cand Lehman si Bear Stearns au disparut, si criza tot nu trecuse. Ba mai mult, la cum s-a intamplat totul, se pare ca de-abia incepuse sa vina.
Astazi, in zilele noastre de vara, domnul Sarkozy este de parere ca inca nu am iesit din criza, si nici nu mai stie saracul ce sa creada, intre o soapta de la Carla Bruni si un urlet de la demonstrantii sociali, despre cand o sa iesim.
Iar fermecatorul domn Zoellick, presedintele Bancii Mondiale, a spus mai alaltaieri ca, desi pietele financiare dau semne de stabilizare, criza globala este departe de a fi terminata in tarile in curs de dezvoltare.
Nu ca prin America treaba ar sta mai bine, dar barna din ochiul capitalistului arata intotdeauna mai placut decat paiul din ochiul ucraineanului. Pentru ca pana una alta, indexul preturilor de case in intreaga America scazuse cu 20% numai in primul trimestru din 2009.
Cum insa intr-un final gura pacatosului adevar graieste, maestrul Zoellick a zis o vorba mare:
“Exista riscuri care pot ameninta revenirea la normalitate, si eu vreau sa pun accentul pe faptul ca lumea trebuie sa inteleaga ca amenintarile vin in valuri”.
Asa ca, vorba contemporanilor nostri mai celebri, “mai usor cu criza pe scari”.
Din pacate, absolut toate capetele daca nu luminate, macar cu o inteligenta si experienta demonstrate, sustin ca factorul fundamental al revenirii il constituie leadership-ul guvernamental in materie de politici monetare, fiscale si sociale.
Pentru ca toate datele economice sunt inspaimantatoare, nu numai in America, ci si in Romania si in intreaga lume. Bancile nu mai imprumuta. Afacerile si consumatorii nu mai cheltuie. Si scurt pe doi, indiferent ca esti din Guvern, Opozitie, ca ai calcat in ceva, sau esti deja in ceva, suntem la inceputul unei a doua mari depresiuni economice.
Si am sa las deoparte nelinistile de fata mare si atenta la detalii care s-ar putea intreba “de unde stim cand se termina inceputul depresiunii si ca intram de-a dreptul in ea”. Este mult mai interesant de sesizat cand si CUM sa stim ca se termina sfarsitul crizei si depresiunii, ca sa scriu asa. Nu de alta, dar politicienii din toate tarile sunt uniti intr-o orbire de a recun oaste un cactus atunci cand stau cu fundul pe el – adica George Bush a refuzat cu obstinatie sa accepte realitatea unei recesiuni care aparuse deja in economia americana; deh, dadea prost la CV, si nici la ei nu e nimeni prost sa isi fure presul de sub picioare.
Deci de aceea nimeni nu se grabeste sa ia depresiunea in brate. Nimeni care sa zica fratilor, suntem la nivelul de pandemie economica.
Si cosmarul nostru, al celor care au citit sau au trait si crize, si Keynes, si orice, este ca masurile guvernamentale nu vor reusi decat sa incetineasca picajul, si nu sa il opreasca de tot. Iar intre timp, deflatia se instaleaza confortabil, in timp ce atat companiile cat si noi, bloggerii consumatori, incepem sa ne bazam planurile de cheltuieli si investitii pe asteptarile privind o economie permanent in depresiune.
Iar pana acum, raspunsurile guvernamentale au fost inadecvate, au fost de natura reactiva – de raspuns la crapaturi aparute pe Titanicul economic, de reactii privind dimensiuni din trecutul crizei – si nu de natura anticipativa, nu reactii privind viitorul ei foarte previzibil de fapt.
Toata lumea este practic – de la guvernanti pana la antreprenori pana la mass-media si pana la noi – in spatele curbei de criza.
Exceptand insa extraordinarii “politicieni” romani. Care nu sunt in criza decat abia atunci cand este criza in ei, care nu sunt nici macar in spatele curbei de criza. Pentru ca ei sunt, nu-i asa, intr-o campanie electorala eterna.
Reteta de baza pentru prevenirea deflatiei ramane simpla cel putin la nivel de principiu: folosirea de politici monetare si fiscale dupa cum este necesar pentru a sprijini consumul.
Incepe bineinteles prin reducerea ratelor de dobanda, dar politica monetara, desi extraordinar de eficienta, impacteaza economia prea incet. Politica fiscala – sustinuta de cheltuieli guvernamentale privind bunuri si servicii – are rezultate mult mai rapide.
De aici si planurile lui Obama privind predominant infrastructura americana, de aici si pulsatiile lui Boc privind “Prima Casa” si “Primul Siloz”.
Evident, acum au aparut optimistii, evident tot “moderati”, care se asteapta la redresari palpabile in economia mondiala in a doua jumatate a lui 2009, si chiar la o crestere timida in 2010.
Iar Muma Padurii – pardon, Fondul Monetar International – se asteapta ca mai dificil sa fie evident pentru “developing countries in Eastern Europe”. Tigrii Est-Europeni, vorba presedintelui Constantinescu. Iar statele din regiune cu excedent bugetar sau cu un deficit bugetar redus au cele mai mari sanse sa se reintoarca la crestere cand principalii lor clienti – companiile din tarile dezvoltate – isi vor reveni.
Per total, toti wall-streeterii, toti brokerii, toti presidentes de comitete, comitii si state nationale se pare ca au ajuns la un consens cum ca Lumea va evita alunecarea intr-o catastrofala depresie economica, dar ca trebuie sa savureze pana la fund o recesiune lunga si dureroasa.
Apai sa anunte cineva si pe depresia economica, sa nu mai vina peste noi si sa nu ne mai ia inca o data prin surprindere. Pe noi si pe vecinii nostri si pe urmasii nostri si pe vecinii urmasilor nostri in vecii vecilor.
Amin.
Apropos de valurile de soc mentionate de Zoellick, sa nu subestimam in niciun moment capitolul panica. Orice stat mondial intrat in incapacitate de plata va trimite bursele la pamant, va rupe bilanturile bancilor care au fost indeajuns de lacome, naive sau efectiv nepricepute sa il imprumute, si cu asta basta. O luam din nou cu criza pe scari. Ochii la FMI si Banca Mondiala care trebuie sa vulcanizeze Titanicul mondial. De ce se intalneste FMI cu tarile din America Latina? Pentru ca Argentina si Venezuela sunt in moarte clinica asistata de coma celorlalte state din zona.
Deci pe bune, ca sa iesim din criza trebuie ca statele dezvoltate sa iasa din criza, iar premiantul clasei raman Statele Unite.
Sa nu ne imbatam cu iluziile guvernamentale: CAPACITATEA INVESTITIONALA A ROMANIEI ESTE NULA; altfel spus, NICIO structura administrativa nu detine coerenta si inteligenta unor proiecte reale de investitii guvernamentale. In afara de renegocierea defavorabila noua a contractului cu Bechtel. Sau de reusirea performantei de a vinde pana si pielea ursului din padure – adica platforma de petrol pe care o inchiriasem fara s-o avem inca, si pe care tocmai am recastigat-o de la Ucraina.
Am reusit doar sa crestem nesustenabil, pe picioare de carton, iar acum ne uitam la exporturi, ne uitam la credite si ne intrebam de ce nimic nu se mai leaga.
Romania va iesi din criza abia cand restul Europei va fi deja la jumatatea unei noi bule. Pentru ca noi intre noi si pe noi insine ca si
renastere economica, nu avem ABSOLUT nicio sansa.
DECI:
-
Coerenta guvernamentala si competenta zero.
-
Competitivitate anulata de reducerea exporturilor.
-
Productivitate si business sufocate de lipsa creditarii, de greutatea colectarii facturilor, de fiscalitatea si birocratia administrativa.
Altfel spus, doar din exterior vor veni elementele decisive pentru iesirea din criza – si anume vom beneficia de efectul de halou din urma redresarii economiei europene si a sistemului financiar mondial.
Ne va trebui, inca odata, entuziasmul strainilor pentru a ne reveni cheful de a respira. Si a ne reintoarce la eterna convalescenta economica. Doar ca acum nu prea mai avem ce sa vindem catre multinationale.
PS: In articolul urmator ne reintoarcem la Red Bull, iar apoi vom vorbi despre hipnoza facuta de brokerii pietei de capital in aceasta perioada.
PS 2: Am scris cele de mai sus pentru ca toata lumea incearca sa dea cu banul despre cand se termina criza economica, cum se termina criza economica, cand iesim din criza, daca mai iesim din criza… exista jurnale de criza, preturi de criza, sex de criza… iar, dupa cum bine a sesizat si Business Magazin la 2 saptamani dupa ce am scris acest articol, guvernantii au avut grija sa isi dea seama si/sau sa recunoasca faptul ca suntem in criza abia dupa alegerile din noiembrie 2008. Va dati seama acum, in 2009… opozitia nu va recunoaste nici in ruptul capului pana inainte de alegerile din aceasta toamna ca am iesit deja din criza 
sic!
foarte frumos imi place ceva similar si exceptional este aici anunturi-gratuite.wzy.ro
foarte interesant imi place ceva similar si exceptional este aici wzy.ro
so much wonderful info on here, : D.
sell art
draga cezar, te iubesc de doua ori: pentru ca esti optimist {INDUIOSATOR de optimist, as zice (in cazul de fata), dar optimist!} si (dar mai ales!) pentru ca am decelat o calitate la tine: aceea de a refuza bla-bla-ul in cazul in care nu e “productiv”- ceea ce e extrem de rar! si chiar te felicit pentru aceasta calitate!
DIN PACATE, MoneyWatch are dreptate. nu mai avem de ales decat intre marul cel mic si nimic. adica intre a urla in pustiu, pe blog si a manca bataia (ce altceva?) in tacere…
ar mai fi si marul cel mare (emigrarea, sau ca sa fiu mai clara SA NE CARAM DRACULUI DE PE TERITORIUL ACESTEI TARI)- dar asta nu-i o solutie la indemana romanilor (ci mai degraba a rromilor)
MoneyWatch: pentru ca tu intelegi, nu PSD, PDL, PXX o (or) sa ne scoata din criza. o sa ne scoata din criza LSD (asta-i un fel de drog, pt cei care nu stiu). si stii de ce, MW? pt ca dupa ce plangi, adormi. dar dupa ce te trezesti n-o sa mai poti adormi la loc… asta am citit-o in “La Medeleni”, cand eram mica, la scoala… (pe vremea aia se si invata, in paranteza fie spus…) “sad but true”, cum a zis de Metallica, cu mult inainte ca circul sa inceapa!
criza sociala o sa fie. pt ca toti vecinii nostri, care si astazi traiesc din indemnizatie de plod, ajutor de somaj, etc., etc., atunci cand n-or mai avea cu ce sa cumpere seminte (ale caror coji sa le scuipe in scara blocului!) or sa gaseasca alta sursa de venit: la inceput apartamentele noastre. iar mai apoi or sa-ti dea in cap pe strada, “ziua miaza-mare”! cine sa-i opreasca? tot ce ar putea face alesii nostri ar fi sa preintampine asta. cum? prin masuri nepopulare. INAINTEA ALEGERILOR???????
hei, inainte de alegeri se face alceva…
asa ca mai lasati-ma cu masuri “ANTICRIZA”. eu vreau o masura antiderapaj, atat… n-or scoate aia tari din criza, cand or iesi si daca vor mai avea nevioe de noi!
pana atunci… ridzi a murit. traiasca ridzi. cum, “care ridzi?” Umbra lui Ridzi. La primarie.
asta-i tot
@ant-i
E crunt cand un om care se vrea pesimist descopera de fapt ca este realist.
Criza economica intr-adevar degenereaza rapid in criza sociala. Criza sociala care functioneaza pe combustibil de panica si furie. Si cred ca la ora aceasta NICIUN GUVERN nu vrea panica la el acasa. Pentru ca panica rade guverne, bancheri, presedinti, camatari si pe oricine mai hotaraste multimea sa spanzure in piata. Drept pentru care ideea de Ferentari imi pare din ce in ce mai putin deplasata.
In Islanda, pe 13 Octombrie 2008 cand le-au crapat practic toate bancile, intreg poporul umpluse supermarketurile si isi faceau stocuri de mancare, caci colapsul bancar ameninta sa taie statul islandez de la posibilitatea de a face importuri. Ei, din educatie, plateau ce cumparau. La noi, nu se stie.
“Sunt convins ca in cazul Monica Iacob Ridzi vor apare documente care vor tra la la”… alooo, baietii, somajul, deficitul, impozitele, salariile… bai, noi poimaine ce mancam? Analisti pe paine si tambalagii cu frisca.
Pentru ca, pana la aceasta ora, tot poporul roman traieste cu ILUZIA ca suntem parte a solutiei. Ca cineva din PDL, PSD, PXX samd stie ce face sau ce sa faca si chiar face. Ca Pogea(cu care am avut placerea – nu onoarea – de a interactiona inainte sa ajunga ministru, si folosesc “placerea” pentru ca omul are un “papagal” ex-tra-or-di-nar) stia ce face cand a bagat forfetarul, si ca Geoana va sti ce face cand il va scoate.
Cu ILUZIA ca noi – adica ei – putem iesi prin fortele proprii, prin ceea ce facem la noi in curte. Repet, cheile sunt la interventia Statului. Iar Statul din pacate sunt ei. Si stam de 6 luni de zile, cel putin in 2009, PE O ECONOMIE CARE SE TOPESTE. Pe un somaj care nu creste, ci galopeaza. In care colectarea veniturilor bugetare lasa Statul cu buzunarele goale; drept pentru care a ales sa isi scoata parleala punand bocancul pe rambursarile de TVA. Iar cine isi imagineaza ca leul se va intari pana la sfarsitul anului, viseaza frumos. Imediat dupa alegeri va incepe jungla.
Noi suntem in criza, ei sunt in cascaval de impartit si alegeri. Nimeni nu isi rupe gatul decisiv in tara asta pana la alegeri, adica nimeni nu risca sa taie in carne vie. Si chiar cand incearca sa riste, reculul social-sindical este foarte puternic si nu reuseste. Pentru ca mentalitatea este de a ne urca fiecare cat mai in varful catargului, ignorand ca stam de fapt pe un Titanic.
Si daca mai baga cineva refrenul cu sansa noastra sunt investitiile in infrastructura, intai rad, dupa aceea plang si dupa aceea ma duc la culcare.
Chiar si in al 12-lea ceas tot ce inseamna “Stat” si “clasa politica” isi fura caciula unii de la altii pana cand un intreg popor va ramane cu capul gol.
Dar sa nu disperam de tot, in seara asta ma culc cu Ridzi. Ca imi intra in casa prin toate canalele (de gunoi).
“Coerenta guvernamentala si competenta zero.
Competitivitate anulata de reducerea exporturilor.
Productivitate si business sufocate de lipsa creditarii, de greutatea colectarii facturilor, de fiscalitatea si birocratia administrativa.”
Bun, atunci la ce mai vorbesti, daca tot nu suntem parte a solutiei ?
Asteapta semnalul de afara si asta e.
Pare ca te-ai intrebuintat serios pentru jelania asta, prea e coerenta. Pacat ca nu poate avea nici o finalitate, din moment ce nici nu “existam”.
bravo,dom’le! bravo! acelasi lucru ma straduiam si eu sa explic maimutoilor care se uita siderati la emisiunile anticriza. de parca am fi noi buricu’ pamantului, auzi: “SA STOPAM CRIZA”!!!
inca o data, “bravo” dar incomplet: o sa iesim, cum spui, cand europa si restu’ lumii or fi bine iesiti din nevoi, dar o sa iesim DACA! DACA intre timp scumpa asta de criza economica nu moare de oftica (vazind cati bani cheltuie guvernantii nostri si, mai ales, pe ce!); si cum nimic nu dispare, nimic nu se creeaza, totul se transforma, si dumneaei o sa se transforme in criza sociala; si atunci sa te tii……….
ferentari-ul europei, asta o sa fie romania!
Singurul lucru in comun al astora:
- primavara trecuta s-au inselat enorm
- toamna trecuta s-au inselat din nou
Este de bun simt sa estimam acumca pentru mai departe astia iar SE INSEALA DIN NOU.
Ma surprinde ca aceiasi indivizi care recunosc ca au interpretat complet aiurea totul si au dat diagnostice gresite la absolut tot ce puteau sa greseaca, si au mai dat si tratamente la fel de gresite, in continuare cauta si cer si mai multa autoritate si capital de incredere si supunere sociala. De la america pana la geniile noastre de guvern…
Apropos de masurile de actiune guvernamentala, Krugman considera pachetul de stimul Obama prea mic, si ca administratia americana stie deja asta; dar momentan, pentru a nu panica masele, isi apara cu dintii ceea ce au facut deja.
Probabil ca un nou set de masuri macro va fi introdus spre sfarsitul lui 2009 si/sau cand rata somajului in US va depasi 10%. Oricare se va intampla mai repede.